Demoni – Laura Nureldin / Editura Herg Benet-Teen Fiction

Autor – Laura Nureldin

Titlu – Demoni

Pagini – 262

Editura – Herg Benet

Anul apariţiei 2017

Impresii despre carte

Cartea în sine îmi place, este frumoasă, îmi place culoarea, imaginea coperţii, titlul este interesant, te atrage, scrisul şi rândurile de pe pagini sunt mari şi aerisite, vocabularul este unul uşor, dar în acelaşi timp dă dependență de a afla cât mai multe despre desfăşurarea acţiunii şi noile secrete. Autoarea a ştiut să păstreze suspansul, evenimentele se intensifică cu fiecare pagină, în acelaşi timp păstrând secrete care vor fi dezvăluite pe parcurs, odată cu evoluţia personajului feminin.

În prim-plan avem o adolescentă şi schimbările ce survin pe parcursul unei noi etape din viaţa ei, în planul doi îl avem pe prietenul ei cel mai bun Jonathan şi mătuşa ei Annie, două persoane esenţiale în viaţa ei, şi, nu în ultimul rând o entitate invizibilă, o nălucă, o fantasmă care apare în visele ei şi contribuie la noile descoperiri, atât ca personalitate, dezvoltare cât şi ca puteri supranaturale. Nu putem uita de pionul principal, un obiect, un Pandantiv în formă de stea, cu cinci colţuri, fiecare colţ deţine un element al naturii: apa, focul, vântul şi pământul iar cel de-al cincilea element este cel care o va defini, va reîntregi puterea celor patru elemente.

Referitor la naraţiune, povestea este ca şi cum m-aș fi întors în copilărie, la filmele acelea pentru copii, cu sirene şi fiinţe umane care moştenesc puteri supranaturale, la poveştile mitolgice, mistice şi captivante. Cartea căpătând legenda unei familii cu succesori ai puterii doar din partea feminină. Doar că aici adolescenta Lisa nu se transformă în sirenă sau orice altceva, ci devine o vrăjitoare puternică, una din cele mai puternice. Aş putea afirma că am intrat mai mult în lumea fanteziei decât a ficţiunii. Ca şi recomandare ar fi o lectură incitantă pentru fetiţe, chiar şi pentru noi cei maturi este o delectare să luăm parte la lumea fanteziei mistice. Cu toate astea cartea este trecută la ficţiune, bineînţeles că nu este departe de adevăr, dar parcă mai mult aş cataloga-o la fantezie. Diferenţa dintre cele două nu este mare, dar mie îmi place să pun fantezia la categoria acelor creaţii care au elemente inumane, ce deţin fantasme şi elemente supranaturale, iar ficţiunea o pot adjudeca cărţilor unde personajele sunt perfect normale, doar că povestea este o invenţie şi nu ţine de o realitate, elementele cărţii fiind rodul coabitării unor situaţii diferite din viaţa reală.

Aşezată pe nisip, Lisa lăsă apa sărată să-i lingă tălpile, întocmai ca o haită de câini credincioşi. Dintotdeauna, întinderea uriaşă de apă îi adusese linişte şi mângâiere. O făcea să se simtă mică, de parcă n-ar fi fost decât un punct de energie în infinitul Universului, iar acest gând îi aducea, cumva, pacea.

Lisa Whelan, îşi pierde ambii părinţi într-un accident cu barca. Odată cu decesul părinţilor adolescenta cu privirea veselă, devine melancolică şi începe să se simtă prinsă într-un cerc în care nu se poate regăsi. Lisa iubește marea, vorbește despre ea ca despre o persoană, se simte atrasă iremediabil de forţa ei, înotul şi contemplarea mării îi aduce linişte şi pace, o face să se simtă în elementul ei. După pierdere este luată în grijă de mătuşa ei Annie (sora tatălui ei). Cele două depun eforturi pentru a se acomoda una cu cealaltă, încercând să-şi dea seama cum vor putea să treacă peste această dramă. Însă pentru Annie responsabilitatea de a avea grijă de o adolescentă nu este chiar atât de uşoară, în acelaşi timp încercând să o facă pe fată să poată trece peste marea schimbare din viaţa ei.

  • Şi iat-o pe Lisa mea. Bravo, fetiţă. Ai făcut alegerea corectă, micuţo.
  • Eşti nebun? Ce a fost asta, un test?
  • Da şi nu. Chiar vor încerca să-ţi facă rău mâine. Ai putea alege să stai departe sau să-ţi foloseşti Darul şi să lupţi. Decizia îţi aparţine. Dar mi se pare că deja te-ai hotărât.
  • Aş fi vrut să am de ales şi când mi-au murit părinţii.

La aniversarea de saisprezece ani, Lisa primeşte în dar un pandantiv sub formă de stea, fiind o moştenire de la bunica, iar la rândul ei bunica l-a primit de la mama ei. Acest pandantiv se moşteneşte de la mamă la fiică, pe ramura maternă. Insă de această dată a trecut de la bunică, direct la nepoată, sărind-o pe fiică ( mătuşa Lisei). Totul se datora demonului Yadiel, acesta fiind un supraveghetor al vrăjitoarelor din familia Whelan. Odată cu împlinirea vârstei de şaisprezece ani, Lisa începe să aibă vise ciudate. După fiecare vis în parte ea mai capătă încă o putere: după primul vis, Lisa poate să controleze apa, apoi urmând focul, nisipul şi vântul, urmând ca cel de-al cincilea element să completeze puterea totală. Lisa devenind astfel cea mai puternică vrăjitoare de multe secole încoace. Doar prima vrăjitoare din familia Whelan a avut atâta putere, iar ea fiind a doua care poate egala cu prima vrăjitoare, ba chiar întrecând-o.

De aici încolo povestea capătă și mai mult sens, dezvăluirea secretelor, avem parte şi de o poveste de dragoste frumoasă între Lisa şi protectorul ei, demonul Yadiel. Lisa, prietenul şi mătuşa ei sunt în pericol, datorită unor demoni răi ( aceştia formându-se într-o singură forţă) care îşi doresc să o omoare pe Lisa. Lisa află cauza morţii părinţilor, de la demonul care o protejază, el este cel care o scapă din planul pus la cale a celor care o urmăreau încă din clipa în care s-a născut, pentru a o ucide.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult din carte este iubirea care se înfiripă între Yadiel şi Lisa, momentele când Lisa trebuie să salveze populaţia unei insule ce este în pericol datorită unui ţsunami și parcursul poveștii de iubire dintre cei doi. Oare cum vor reuşi cei doi să facă faţă pericolelor ce vor urma? Vor putea să fie împreună? Este posibil ca un demon să devină o fiinţă umană, ce legătură există între cel de-al cincile element şi demon?

Finalul n-a reuşit decât să mă facă să îmi doresc să existe o continuare, rămânând cu nemulţumirea că s-a sfârşit. Cartea o puteţi achiziţiona de la Editura Herg Benet.

8 gânduri despre „Demoni – Laura Nureldin / Editura Herg Benet-Teen Fiction

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

Crâmpeie de suflet

Citește ceea ce-ți bucură sufletul!

Claudia Adriana

Marcu Claudia Adriana

Pasionați de lectură

"Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța." - Fernando Savater

Cititor necunoscut

citește ce vrei, când vrei, cum vrei

Stări (in)depedente de alți oameni.

Nu ești niciodată singur, ci ai ocazia să fi tu însuți.

Zâmbetul Soarelui

Un blog de Sorina Chirilă

vipera de biblioteca

Nu fac recenzii, nu povestesc carti, doar imi spun impresia lasata de o carte .

Un inger visator

despre mine si ceea ce ne înconjoară

Andreea Mătea

OPEN HAPPINESS

TEEN THOUGHTS

"writing is a way of talking without being interrupted" — Jules Renard

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

Dana-Georgiana Mortan

~ Nihil sine Deo ~

Read it out

”I`ve lived a thousand lives.”

Jocul de-a v-ați ascunselea

”Îmi plac domnițele la ananghie. De aceea nu mă grăbesc să le salvez. Îmi lasă mai mult timp să mă bucur de spectacol!”

Poeme nemuritoare

„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia.”

Ela Albu

Fashion blogger

%d blogeri au apreciat asta: