Răzbunarea unui scoțian- Sabrina Jeffries/ Seria- Şcoala pentru moștenitoare

Autor: Sabrina Jeffries

Titlu: Răzbunarea unui scoțian

Pagini: 272

Seria: Școala pentru moștenitoare

Editura Alma/ Colecția Iubiri de poveste

Traducere: Oana Barbu

FRAGMENT DIN CARTE

,,Lachilan nu reuşea să-şi dea seama ce nebunie pusese stăpânire pe el. Ştia doar că simţea nevoia să o asigure pe Venetia şi pe el însuşi că nu era monstru pe care îl afişase cu doar câteva clipe mai devreme, un bărbat în stare să forţeze o femeie să-i supoarte atingerile lascive. Motiv pentru care îi dăduse ocazia să refuze sărutul. Însă doar preţ de o clipă. Pentru că, de îndată ce simţi mireasma de lavandă din părul ei şi îi citi căldura din ochi, nu se mai putu abţine să nu o sărute. Iar ea îl lăsă să o facă. Slavă Cerului, astfel numai Dumnezeu ştia ce ar fi fost în stare să facă. Nedormit şi cu inima bătându-i să-i sară din piept după ce tocmai o văzuse la mila unei sălbăticiuni, se abţinu cu greu să nu o sărute atât de duios. Mai ales când o simţi acceptându-l, deschizându-şi buzele. De data aceasta, nu-şi mai putu controla impulsurile şi îşi îngropă limba între buzele acelea trandafirii. Nu mai conta că îl dureau picioarele şi coastele unde îl lovise ea. Nici că risca să-l atace din nou, pentru că putea să-i devoreze gura accea dulce. Nu îi păsa. Era şansa lui şi trebuia să profite de ea. O sărută cu patimă, cu dorinţă, gata să o savureze pe pisica aceea sălbatică. Iar ea i se oferi cu aceeasi intensitate . Dumnezeule, erau amândoi în iarbă, sărutându-se, împleticitindu-şi limbile! Încă de când plecase din Edinburgh, fata aceea se încăpăţânase să-i ţină piept, să nu-l lase să aibă ultimul cuvânt- Încăpăţânarea aceea îl fascina. Gândul ca ea să cedeze chiar numai puţin era mai tentant decât orice altceva. După ce îi simţi mâinile în jurul gâtului, nu se mai gândi la altceva decât la gustul ei, la limba aceea dulce. Se lăsă mânat de dorinţă – o dorinţă arzătoare, care îl îndemna să o atingă, să o exploreze, să o mângâie, să muşte din ea înainte să-şi piardă minţile. De nerăbdare îi desfăcu rochia şi funda din talie, ca să-şi strecoare mâna înăuntru şi să-i mângâie talia încorsetată. Dar nici măcar asta nu se dovedi îndeajuns, iar mâna lui continuă să alunece pe formele ei. Dar, îi atinse sânul cu vârful degetelor, Venetia se desprinse din sărutare, şoptindu-i:

– Ce crezi că faci?

– Nu știu, zise el, lipindu-şi gura de gâtul ei, simțindu-i pulsul sub buze. Ceva ce nu ar trebui să fac, cel mai probabil.

– Dacă ne vede cineva…

– Ți-am spus deja, nu e nimeni aici, răspunse el, excitat de faptul că părea mai îngrijorată de faptul că ar putea fi văzuți decât de ce făcea. I-am poruncit lui Jamie să rămână lângă cai.

-Nu e bine ce facem, zise ea, dar nu ca pe un avertisment…”