,, Dacă nu se termină așa cum vrem nu înseamnă că se termină rău "
Noi toți - eu, Mi-yeon, Barosul și chiar mama - eram niște foști condamnați, prinși din urmă de trecutul nostru și purtând stigmatul eșecului. De ce nu era nimeni normal în casa aceea? Chiar era atât greu ca familia noastră să ducă o viață normală? O legătură apropiată între frați, copii sănătoși și curați, grijă și considerație reciproce, membri blânzi și sinceri ai familiei, cine bogate, pline de iubire (,, Mama, încearcă să amestece niște orez în scoică. Nu e deloc sărată și sunt o grămadă de icre. Da, e delicios. Tată, încearcă și tu!") Eram curios să aflu ce anume fac oamenii normali ca să aibă parte de o astfel de fericire. Trăiau oare într-o piesa de teatru plină de ipocrizie? Să fi fost de fapt acea fericire doar o iluzie goală, posibilă doar în filme și cu neputință de obținut în viața reală? "
- Vrei să spui că există un control permanent asupra a tot ce facem sau gândim? - Așa este. - Este absurd. Știu că există în proiect, în momentul acesta, device-uri care pot detecta anumite modificări de frecvențe cerebrale, asociate gândurilor, dar mi se pare prea mult ca tot ce ne trece prin minte să fie cunoscut. Nu este posibil așa ceva. Pelerinul întoarse privirea spre el. îi puse mâna pe umăr și zise: -O să mai vorbim despre acest lucru.
Harr! Yo! Ăsta e chiar ghinion!Eşti prima creatură pe care-o întâlnesc.Pe apele acestea de ani călătoresc!Caut acea balenă, o caut de-o viaţă!Şi sper că o s-o prind! Am şi harpon, şi aţă!
,, Până aici! Ursul stă la pândă. Vrea să prindă hoţii asupra faptului! Numai că îl cuprinde oboseala, ochii i se închid..."