"Cum aş putea să îţi spun, Hades, că durerea nu încetează? Că ne lovim de obstacole, de parcă cineva, undeva, nu ne vrea împreună? Cum vom putea noi, iubitule, să luptăm cu mâinile goale în faţa destinului? Cum aş putea eu să ne salvez, când ne îndepărtăm atât de repede către pierzanie? Simţi? Simţi cum braţul îmi tremură în strânsoarea degetelor tale? Şi cu toate acestea, păstrezi liniştea şi distanţa. Mă omori, fără a fi capabil de a pricepe acest lucru.,,
Oh, da! O sărut şi o mângâi şi o iubesc până adoarme din nou, obosită şi transpirată, în braţele mele. Iar eu rămân privind la ea ca prostul şi minunându-mă câtă putere poate zace într-un corp atât de micuţ...
,,Și rămânea și problema fricii. Ea tindea cel mai ostentativ să dea dreptate treziților, ea singură fără nicio posibilitate de a fi explicată. De ce aveau frică de întuneric? De ce nimeni nu străbătea coridoarele negre de unul singur? Nu exista vreun pericol, totuși indivizii tindeau să se grupeze în beznă. Măcar doi, niciodată unul singur. Simpla prezență a altuia oferea un confort suficient pentru a înfrunta ceea ce unuia singur îi dădea fiori. De ce avea asemenea condiționări o formă de viață care se născuse în beznă?"
"- Domnişoară James, zise Luc. O clipă. La naiba! Urma să-mi ţină iar morală. Eram sigură că avea ceva de-a face cu chiloţii pe care îi strecurasem în buzunarul lui şi cu faptul că încălcasem o nouă poruncă. Am tras adânc aer în piept şi m-am întors spre el, hotărâtă să nu-l las să vadă ce influenţă avea asupra mea."
Când m-a tăiat încă o dată și încă o dată și încă o dată l-am auzit fârnâind, plângând poate și m-am forțat să-mi deschid ochiul, încercând să mă concentrez pe imaginea lui. Avea să mă omoare așa. De ce nu-mi tăia gâtul? Venele? Ceva mai rapid. Nu așa.
Nu m-am împotrivit. A data la o parte pătura de pe mine când a început să mă taie pe picioare...”