,,Și rămânea și problema fricii. Ea tindea cel mai ostentativ să dea dreptate treziților, ea singură fără nicio posibilitate de a fi explicată. De ce aveau frică de întuneric? De ce nimeni nu străbătea coridoarele negre de unul singur? Nu exista vreun pericol, totuși indivizii tindeau să se grupeze în beznă. Măcar doi, niciodată unul singur. Simpla prezență a altuia oferea un confort suficient pentru a înfrunta ceea ce unuia singur îi dădea fiori. De ce avea asemenea condiționări o formă de viață care se născuse în beznă?"
"Browning-ul izbucni într-o serie de percutări adânci, care nu puteau fi considerate simple sunete. Harper simți rafalele în întreg corpul, în dinți, în globurile ochilor. Ambulanța se zgudui. Smoală pulverizată sări din stradă pe măsură ce Browning-ul pendulă de la stânga la dreapta. Gloanțele trecură prin picioarele lui Nelson Heinrich, zdrobindu-le şi împroșcând fum roșu: sângele deveni un nor de vapori. Piciorul lui drept se plie înapoi de genunchi, ca la o insectă călugăriţă..."
Când m-a tăiat încă o dată și încă o dată și încă o dată l-am auzit fârnâind, plângând poate și m-am forțat să-mi deschid ochiul, încercând să mă concentrez pe imaginea lui. Avea să mă omoare așa. De ce nu-mi tăia gâtul? Venele? Ceva mai rapid. Nu așa.
Nu m-am împotrivit. A data la o parte pătura de pe mine când a început să mă taie pe picioare...”