,,Jurasem răzbunare Karmei! Ea nu știa prin ce trecusem noi. Ea nu știa ce aveam noi. Ea nu știa ce am simțit noi. Ea nu știa că sute de ani de-ar trece peste noi, sufletele noastre nu vor uita niciodată că s-au iubit ca nebunele. Ea nu știa că undeva, ascuns de ea, acolo în lumină, eu aruncasem tot ce a fost între noi… Karma nu știa că reușisem să cumpăr timpul. Cu cât el trecea, eu mă apropiam din ce în ce mai mult de ea. Karma nici nu bănuia că din strălucirea ei se renăștea Rena, răsăritul meu de neînlocuit! Karma nu știa că, pe pământ, a treia oară e întotdeauna cu noroc… – Dormi, iubita mea, i-am șoptit pentru ultima oară. Este rândul meu să iubesc pentru amândoi!",
"Cum aş putea să îţi spun, Hades, că durerea nu încetează? Că ne lovim de obstacole, de parcă cineva, undeva, nu ne vrea împreună? Cum vom putea noi, iubitule, să luptăm cu mâinile goale în faţa destinului? Cum aş putea eu să ne salvez, când ne îndepărtăm atât de repede către pierzanie? Simţi? Simţi cum braţul îmi tremură în strânsoarea degetelor tale? Şi cu toate acestea, păstrezi liniştea şi distanţa. Mă omori, fără a fi capabil de a pricepe acest lucru.,,
Mirela B. Florentina-Război în doi/ vol. I-Editura Celestium
,, Privirea îmi este înceţoşată de lacrimi. Nu vreau să sufăr! Ştiu că sentimentul ăsta mă va acapara complet, dacă voi sta în preajma lui. Am plâns şi am suferit în scurta perioadă de timp de când îl cunosc, cât nu am făcut-o în ani. Cu toate astea, durerea şi momentele frumoase petrecute împreună m-au făcut să mă simt mai vie ca niciodată. Poate sunt sadică, dar cred că aş prefera să îndur toată durerea din lume, dacă aş şti că, în final, totul va fi bine.''
,,Lachilan nu reuşea să-şi dea seama ce nebunie pusese stăpânire pe el. Ştia doar că simţea nevoia să o asigure pe Venetia şi pe el însuşi că nu era monstru pe care îl afişase cu doar câteva clipe mai devreme, un bărbat în stare să forţeze o femeie să-i supoarte atingerile lascive.''
Oh, da! O sărut şi o mângâi şi o iubesc până adoarme din nou, obosită şi transpirată, în braţele mele. Iar eu rămân privind la ea ca prostul şi minunându-mă câtă putere poate zace într-un corp atât de micuţ...
"- Domnişoară James, zise Luc. O clipă. La naiba! Urma să-mi ţină iar morală. Eram sigură că avea ceva de-a face cu chiloţii pe care îi strecurasem în buzunarul lui şi cu faptul că încălcasem o nouă poruncă. Am tras adânc aer în piept şi m-am întors spre el, hotărâtă să nu-l las să vadă ce influenţă avea asupra mea."