Felinare Stinse – Cristina Oțel

Autor – Cristina Oțel

Titlul – Felinare stinse

Pagini – 383

Editura – Quantum

Anul – 2016

Am să încep spunându-vă ce mi-a plăcut la carte cel mai mult. În primul rând imaginea coperții; privirea fetei îndurerată, fruntea încrâncenată – arătând zbucium, expunerea trăirilor, sentimentelor, lupta cu ea însăși, modul de exprimare, acțiunea și misterul pe care l-a ținut până aproape de final, micile indicii care ți le dă doar ca să te pună să îți faci tot felul de scenarii: oare ce semnificativă asta, i s-a întâmplat, nu-și aduce aminte sau este doar un joc al minții personajului care îi joacă feste?

Sorina, o adolescentă încercată de tot felul de trăiri, analizând totul, neînțelegându-se nici pe ea însăși, o fire care se simte dată la o parte din societate, simțindu-se diferită, zdruncinată de visele pe care nici ea nu le înțelege, trăindu-le intensitatea cu fiecare fibră a corpului. La început m-a enervat duritatea mamei și nepăsarea tatălui, forțând-o să fie un exemplu, dar nedându-i alinarea, susținerea, iubirea, sprijinul care ar fi trebui să îl ofere părinții. Conversația din mintea ei, cu ea însăși este ceea care m-a făcut să îmi placă de ea, tortura trăirilor, sentimentelor la care se expune singură, punându-și tot felul de întrebări, uneori acuzându-se singură, simțindu-se vinovată pentru faptul că nu se poate integra în familie și colegialitate.

” Am rupt fâșii din mine, doar să fiu pe placul altora și tot ce am reușit a fost să mă distrug mai tare. Așa, s-a scurs universul din mine. Iar eu m-am scurs în el. Mă trezesc uneori, crezând că lumea toată o să prindă viață, o să simt ceva real, pur. Mă gândesc că azi e ziua în care oamenii vor realiza că se robotizează: pășesc printre clădiri și mașini, străbat străzi, visând la tot ceea ce ține de material…”

Nota mică luată de Sorina la engleză, revolta ei pentru că nu i s-a spus că va face meditații cu tânărul Adrian, o face pe mamă să acționeze brutal atât fizic cât și verbal, aducându-i tot felul de apelative și injurii. Intrare lui Adrian în lumea lui Sorina este balsamul, energia, umărul pe care se poate sprijini, e ca o gură de aer proaspăt dătător de viață. Trezind în ea sentimente, dorințe și o participare mai mare la activități, dar în același timp o intrigă trecutul lui dorind să afle mai multe despre el, la un moment dat devine geloasă, bineînțeles că încearcă să se convingă că nu începe să se îndrăgostească de el, ci pur și simplu’ în preajma lui se activează instinctul de curiozitate.

Timpul petrecut împreună de cei doi îi dezvăluie lui Sorina informații despre acțiunile umanitare făcute de mamă, neștiute de ea, multe dintre ele fiind făcute ilegal sau la limita legii. Începe să simtă gelozie pe iubirea oferită de mamă altora, o iubire care ei îi este refuzată – cel puţin la suprafaţă, lăsând-o de cele mai multe ori singură, neîntrebând-o ce o doare sau ce gânduri, sentimente o macină.

”- Opreşte-te! Mi-a împletit mamaie părul de dimineaţă. El nu mă ascultă. Aleargă în jurul meu şi ştiu că vrea să mă supere iar eu nu ar trebui să-i dau atenţie, dar mereu mă trage de păr.
– Aşa aş vrea să pleci de aici pentru întotdeauna!
-O să rămân mereu lângă tine, râde el lângă urechea mea şi nu-mi pot stăpâni zâmbetul.
…M-a minţit. A spus că va rămâne mereu lângă mine. A plecat pentru totdeauna şi m-a lăsat aici, singură. Simt mirosul de fum, am gura uscată şi tot ce vreau este să merg cu el…”

Visele și acțiunea ei de a se reculege, de a îşi găsi liniştea pe acoperișul unui bloc anume, neînțelegând nici ea de ce acel loc o atrage, dar o face, și îi aduce liniște, cel puțin pentru o perioadă. Mi-a plăcut că începe să se implice mai mult în activităţile cu Andrei, că interacţionează mai mult cu prietenii, devenind mai veselă. Oportunitatea ivită părinţilor de a avea un alt loc de muncă, plătit mai bine, dar în acelaşi timp aceasta separând-o mai mult de ei, aceştia luând decizia de-a pleca în alt oraş, lăsând-o în grija lui Andrei, o face să sufere mai mult. Experienţele, tragediile din copilărie o marchează profund, aceasta îşi reprimă amintirile în speranţa că durerea sufletească, vina, pierderea suferită va fi uitată, uitarea îi dă puterea de a merge mai departe. Cât de strânsă va deveni legătura dintre Sorina şi Adrian, cât de puternice sunt sentimentele lor, vor reuşi să fie împreună, oare cum va reacţiona ea când trecutul se va trezi?

M-a enervat la un moment dat nepăsarea Sorinei faţă de Andrei, era atât de prinsă de propria ei suferinţă încât devine nepăsătoare.

”…Şi aşa face. Tace din gură. Mă lasă să jelesc. Plâng pentru mine şi pentru cei din coşmarurile mele. El mă îmbrăţişază şi îi permit. Stăm aici până când tricoul i se face fleaşcă şi uit de ce am început să plâng…”

La final gândurile şi sentimentele mele erau în contradicţie, în privinţa mamei, tatălui, a lui Andrei şi al Sorinei. In timpul lecturii devii în total dezacord cu tot ce simţi, exprimarea simţămintelor este atât de bine făcută încât ai senzaţia că autoarea îşi destăinuie propriile sentimente – şi-a însuşit rolul personajului – decesul mamei mi-a pus sentimentele faţă de ea la încercare, mi-a adus lacrimi.